14 October, 2016
Let’s Get the Money Back! – campanie anti-evaziune si de recuperare a banilor din paradisuri fiscale

Am iniţiat una dintre cele mai importante acţiuni de recuperare a banilor din Uniunea Europeană, ascunşi şi evazionaţi în paradisuri fiscale.

Cu titlul “Protejarea intereselor financiare ale UE – Recuperarea banilor şi bunurilor din fraude din ţările terţe” dezbaterea a avut loc pe 13 octombrie la Bruxelles şi a avut-o ca moderator pe Dr Inge GRÄßLE, preşedinta Comisiei de Control Bugetar din Parlamentul European. Reuniunea a avut o largă participare din partea tuturor organismelor europene implicate atât în lupta anti-corupţie cât şi în combaterea evaziunii fiscale, anume Europol, Interpol, Comisia Europeană s.a.

Dezbaterea din Parlamentul European este prima dintr-o serie întreagă care are ca scop conturarea unei directive europene care să conducă la stoparea fraudei şi exodul banilor din Europa către paradisuri fiscale. Întreaga campanie este reunită sub titlul “Let’s Get the Money Back!”.

Vorbim de lupta impotriva sărăciei. Cei mai bogaţi 1% din populaţia Europei îşi duc averile în străinătate şi nu plătesc taxe şi impozite. Mai mult, fac profituri şi mai mari pe care nu le impozitează nimeni, în timp ce toată sarcina fiscală — taxele şi impozitele — cad în sarcina celorlalţi cu venituri mici şi medii, care trebuie să susţină un aparat administrativ foarte important, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. De aici, tensiunile din partea statelor membre care nu mai vor să dea bani la bugetul european sau vor să dea din ce în ce mai puţin. Acest motor care creează locuri de muncă, intreprinderile mici, capitalul autohton nu este încurajat, ba dimpotrivă, este sufocat de taxe şi impozite pe care le plătesc.

Am sesizat cât se poate de clar dimensiunea evaziunii fiscale la nivelul UE, bani ai cetăţenilor europeni care se scurg în paradisuri fiscale. Aproximativ 2.800 de miliarde de euro, bani europeni, ar fi ascunşi în astfel de paradisuri fiscal, bani reprezentând doar averi personale. Dar mai sunt, pe de altă parte, 2.000 de miliarde în economia ascunsă, la nivel european şi estimările sunt că încă 1.000 de miliarde reprezintă evaziune fiscală în UE. Ce am putea face cu banii aceştia? De exemplu, s-ar putea construi 200.000 de km de autostradă, ceea ce ar insemna de 3 ori mai mult faţă de kilometrii construiţi în Europa în momentul de faţă. Am putea construi 20.000 de spitale regionale, ca cele pe care vrem să le facem acum în România şi cam 600.000 de şcoli.

Mai multe despre această dezbatere puteţi urmări  aici.