6 June, 2018
Blockchain și reglementările din Parlamentul European

Spre deosebire de România, care gândește totul pe termen scurt și acționează pompieristic, adică să stingem focul după ce el s-a aprins și deja provoacă daune, fără pretenția de a reuși, Uniunea Europeană se pregătește cu strategii pe termen lung, urmare a numeroase dezbateri cu oameni care chiar cunosc bine domeniul. Peste 20 de ani, banii de azi vor fi de nerecunoscut. Mai mult ca sigur, se vor digitaliza universal, așa cum se întâmplă cu toate în era tehnologiei informaționale. În urmă cu 20 de ani, ar fi fost de neconceput să accesăm informație de pe telefon. Acum e de neconceput să nu facem asta.

Astăzi, la Bruxelles, am găzduit dezbaterea despre moneda electronică, despre piedicile tehnologice pe care le întâmpină aplicațiile blockchain ca să devină general utilizate. Este una dintre cele patru dezbateri organizate de europarlamentari cu experți din toată Europa. Trebuie să ne obișnuim să gândim pe termen lung.

Care este viitorul Blockchain? Nu știm în acest moment câți oameni folosesc Blockchain la nivel mondial însă știm sigur că este o tehnologie în continua creștere. Avem nevoie de de legislație inteligentă care să nu pună piedici inovării dar în același timp să nu permită dezvoltarea necontrolată a noilor tehnologii.