Biroul Electoral Central a aprobat, astăzi, listele cu 218.000 de semnături depuse de către europarlamentarul neafiliat Cătălin Ivan pentru a înscrie noul său partid politic – ADN – în cursa electorală pentru Parlamentul European.

„România este acolo unde trăieşte  fie şi un singur român. ADN este Alternativa pentru Demnitate Națională a tuturor românilor, oriunde s-ar afla”, a declarat Cătălin Ivan după înscrierea ADN la BEC. Europarlamentarul român a declarat că noul său partid este cel mai modern proiect politic din Europa, care va funcționa total transparent, atât în ceea ce priveşte activitatea şi finanțarea, cât şi alegerea reprezentanților pentru funcțiile publice.

”ADN propune pentru Parlamentul European o listă cu candidați care nu au făcut niciodată politică, realizați profesional şi cu o pasiune comună: dragostea pentru România”, a subliniat Cătălin Ivan.

ADN are ca principale obiective redobândirea demnității naționale ca sumă a demnității fiecărui român; susținerea familiei naturale, consimțită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie; valorificarea, în țară, a competenței, creativității şi excelenței românilor; sprijinirea luptei împotriva corupției, corectă, depolitizată şi recuperarea cu prioritate a averilor ilicite.

ADN desfide faptul ca România nu are nici la 12 ani după aderare un proiect propriu în Uniunea Europeană şi va milita pentru ca țara noastră să aibă o strategie de dezvoltare pe termen lung, cu respectarea propriilor valori, într-o Europă a națiunilor, unită în diversitate.