Nu văd niciun ministru român capabil să pună pe agenda europeană subiecte grele precum drepturile muncitorilor români

Am acordat un interviu site-ului stiridinbelgia.be, în care am vorbit despre cum se vede, din culisele de la Bruxelles, președinția României a Consiliului Uniunii Europene, la finalul căreia noi nu vom avea nimic de câștigat, dar politicienii europeni de anvergură vor ști să profite de docilitatea noastră.

Președinția României se vede ca una care trebuie să treacă. Când ai reprezentanți atât de slabi, ai avantaje și dezavantaje, dar pentru anumiți jucători de anvergură la nivel european, sunt, evident, mai multe avantaje. Noi am preluat această președinție total nepregătiți pentru nevoile României. Nu am avut în țară dezbateri care să stabilească prioritățile României pe perioada acestei președinții. Avem poate 10 milioane de români plecați din țară, care n-au plecat de bine. În șase luni, avem posibilitatea ca pe agenda europeană, pe lângă subiectele europene, să punem noi subiecte care ne interesează în mod direct. Să discutăm despre drepturile muncitorilor români, ce se întâmplă cu contribuțiile lor în statele membre, în România, despre pensiile lor. Nu am avut o dezbatere în țară pe aceste subiecte, deci nici nu știm ce să cerem Uniunii Europene în aceste șase luni. Prin urmare, vom fi niște administratori docili ai unei agende pe care nu noi am stabilit-o. Nu văd vreun ministru de-al nostru capabil să pună pe agenda europeană un subiect greu sau măcar să nuanțeze o problemă ridicată de Germania, să zicem. După cele șase luni de președinție, când vom trage linia, vom vedea că România nu a câștigat nimic și e păcat!

Vă invităm să urmăriți interviul integral, aici: