Vineri, 17 iunie, europarlamentarul PSD Catalin Ivan, reprezentant al grupului S&D din PE, a fost invitatul Reprezentantei Parlamentului European in Romania la dezbaterea “Dezvoltare locala si regional cu finantare europeana”. Discutiile au avut loc in contextul seriei de evenimente “Parlamentul European in orasul tau”, gazda fiind municipiul Iasi.

Tema principala a accesarii fondurilor europene a fost deschisa de situatia investitiilor straine de la noi din tara. “Romania se afla intr-o situatie delicata in ceea ce priveste investitiile straine directe. Una dintre principalele facilitati de care un mare investitor are nevoie este infrastructura de transport pentru a putea avea acces la resurse si pentru a putea transporta produsele finite. Romania are cele mai scumpe autostrazi din lume, pe langa faptul ca sunt clar insuficiente. Din perspectiva aceasta nu cred ca investitorii se vor grabi sa vina in tara noastra prea devreme. Deci, principala sursa de capital pentru investitii raman fondurile europene!” a explicat europarlamentarul roman.

Europarlamentarul Catalin Ivan a facut si o radiografie precisa a situatiei fondurilor europene intre cele doua cadre financiare atat la nivel european cat si la nivelul Romaniei: “Conform ultimelor prognoze, rata de absorbtie a fondurilor europene in Romania va fi de aproximativ 70%. Vestea buna este ca si Comisia Europeana a imblanzit un pic regulile in ceea ce priveste situatia absorbtiei in tarile nou intrate in UE. Mai precis, s-a infiintat la nivelul CE o comisie mixta pentru identificarea de solutii de facilitare in accesarea fondurilor europene. In privinta Romaniei, stiu din discutiile cu comisarul European Corina Cretu faptul ca exista o strategie de reesalonare a proiectelor de anvergura realizate cu fonduri europene. Mai concret, este vorba de proiecte in valoare de 1.5 miliarde euro din cadrul financiar anterior, plus 2.2 miliarde din cadrul financiar care urmeaza. Mai mult, pe transport avem sapte proiecte mari, finantate cu bani publici si deja finalizate pe care Comisia Europeana a acceptat sa le finanteze retrospectiv! Doar aici vorbim de recuperarea a 770 milioane de euro. Mai sunt inca cinci astfel de proiecte in valoare de 191 milioane de euro, dar acestea sunt in curs de evaluare si nu stim daca vor fi acceptate!”

Catalin Ivan a atras atentia, insa, vizavi de modul in care sunt gandite proiectele cu finantare europeana: “Avem nevoie de o strategie de prioritizare a proiectelor mari de investitii. Avem exemplul Spaniei care a fost considerata un miracol in ceea ce priveste realizarea de mari investitii cu fonduri europene. Din pacate, lipsa unei strategii i-a adus pe spanioli in postura de exemplu negativ. Au aeroporturi mari de pe care decoleaza doua-trei avioane pe saptamana, aeroporturi conectate cu autostrazi imense pe care, insa, nu circula nimeni. Au ajuns aici din cauza ca au investit fara nici o strategie coerenta!”