Scrisoare catre Geert Wilders: Incetati sa exploatati sentimentele extremiste si nationaliste in goana dumneavoastra dupa voturi

Intr-o scrisoare adresata lui Geert Wilders, liderul Partidului Libertatii din Olanda (PVV), eurodeputatul Catalin Ivan, in numele delegatiei PSD din Parlamentul European, condamna manifestarile extremiste ale acestuia si ii solicita sa inceteze stimularea sentimentelor anti-imigranti in incercarea de a face puncte electorale.

 

„Domnule Geert Wilders,

 

Am aflat cu consternare despre modul rusinos in care continuati stimularea sentimentelor anti-imigranti in Olanda si de faptul ca instigati, practic, la incalcarea Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, care prevede o perioada maxima de restrictii pe piata muncii de sapte ani. Nu este acceptabil ca in anul 2013, in Uniunea Europeana, sa mai existe astfel de manifestari extremiste care ameninta coeziunea celor 28 de state membre.

Romania este un stat membru cu drepturi depline, iar dumneavoastra sunteti obligat sa respectati acest lucru; muncitorii romani au drepturi pe care nu aveti voie sa le ignorati. Principiile pe care se bazeaza Uniunea Europeana, de care trebuie sa tineti cont si dumneavoastra cata vreme sunteti cetatean european, va obliga sa gasiti un alt mod de a face puncte electorale. Incetati sa exploatati sentimentele extremiste si nationaliste in goana dumneavoastra dupa voturi! Studiile au aratat ca teama de «valul» imigrantilor romani si bulgari aparuti odata cu liberalizarea pietei muncii este complet nefondata, din moment ce forta de munca din aceste tari dispusa sa lucreze in strainatate s-a stabilit deja in diferite tari din Uniunea Europeana. 

Daca in cautarea de sprijin pentru alegerile europene persistati in astfel de atitudini extremiste, veti demonstra ca scopul exclusiv al formatiunii pe care o conduceti este sa dezbine statele din spatiul comunitar si sa genereze un climat de conflict intre cetatenii europeni.

 

Catalin Ivan,

in numele delegatiei Partidului Social Democrat din Parlamentul European”