Despre mine

Europarlamentar român, neafiliat. Candidez la alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European pe lista PRODEMO.

Cred în justiția dreaptă, nepolitizată. În Parlamentul European, am inițiat decizia cu privire la recuperarea averilor ilicite scoase în afara Uniunii Europene. Banii furați trebuie recuperați. Inițiativa mea a fost votată cu peste 500 de voturi, deși nu am avut în spate niciun mare grup politic care să mă susțină. Am reușit să-i conving pe toți, de unul singur. Împreună cu un partid, chiar aflat la început de drum, voi reuși, sigur, mai mult!

Cred în valorile noastre fundamentale. De profesie economist, apreciez avuția individuală și pe cea națională. Patrimoniul național reprezintă tot ce are mai de preț poporul român. Natură, oameni, tradiții, cultură, toate sunt valori naționale, care trebuie păstrate, promovate și transmise mai departe, generațiilor viitoare.

Cred în demnitatea națională. Suma demnităților tuturor românilor înseamnă demnitate națională. Putem progresa în Europa națiunilor, unită în diversitate, dar fără să ne distrugem identitatea națională. Reducerea decalajelor între statele europene, precum și între zonele rurale și urbane reprezintă o soluție pentru recuperarea demnității fiecărui român. România nu poate fi demnă atâta timp cât sute de mii de români sunt victime ale sclaviei moderne. Acest fenomen trebuie oprit la nivel european.

Cred în Europa creștină. Susțin anularea pactului global pentru migrație. Europa a fost creștină și așa trebuie să rămână. În locul primirii fluxurilor migratoare, Europa trebuie să se implice activ în rezolvarea cauzelor care au creat aceste fluxuri.

Proiecte PRODEMO