Despre activismul LGBT, islamizarea Europei de Vest, Transnistria, relația cu Rusia și pesedismul său.

Este văzut ca un om de stânga, dar luni seară a reușit să-l determine pe Theodor Paleologu, candidat care se pretinde conservator, să admită că susține parteneriatul civil, tema atât de dragă stângii radicale. Am vrut să aflăm ce îl mobilizează în lupta politică pe singurul candidat de la Alegerile Prezidențiale din 2019 care este în mod asumat suveranist. A studiat Relații Economice Internaționale la Iași, a intrat în Tineretul Social Democrat ca să schimbe lumea și a ajuns în Parlamentul European. Pe parcursul mandatului său de europarlamentar, a inițiat și obținut sprijin politic pentru o decizie privind recuperarea averilor ilicite scoase în afara Uniunii Europene, și-a dat demisia din PSD și a organizat, la inițiativa Alexandrei Nadane de la Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa”, primul eveniment dedicat crizei de sarcină de la Parlamentul European: Babies Go to the Euopean Parliament”.

Cât timp a fost europarlamentar, a avut revelația șocantă că nu tot ce este etichetat azi drept „valoare europeană” este realmente valoros în termeni absoluți și în termeni românești. De aceea, după încheierea celui de al doilea mandat de europarlamentar, s-a dedicat creării de la firul ierbii a unei noi formațiuni politice, Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN). ADN susține că România trebuie să facă parte din UE și NATO, dar negociindu-și interesele fără rest în acest alianțe și în afara lor.

În interviul de mai jos, i-am cerut să explice ce îl mână la luptă, de ce crede că mai este loc pentru o nouă construcție politică și cum vede prioritățile României.

Am făcut aceasta pentru că este singurul candidat la Prezidențiale care este în mod asumat și dovedit pro-viață și pro-familie și face o figură aparte în comparație cu ceilalți: în timp ce este acuzat că e de stânga, având trecutul politic în PSD, el susține un mesaj politic conservator și suveranist, în timp ce mulți alții care se prezintă de dreapta susțin idei de stânga radicală precum „căsătoria” și parteneriatele civile, legalizarea prostituției, Statele Unite ale Europei și multe alte idei dragi stângii politice radicale.

Cine este Cătălin Ivan și de unde a apărut?

Cătălin Ivan: Am copilărit într-un cartier muncitoresc din Brăila. Sunt fiu de ofițer de marină militară. Locuiam într-un bloc cu șase scări, din care două scări erau ocupate de militari și familiile lor. Chiar la ieșirea din oraș era o unitate militară. Tata a fost pentru o perioadă și comandantul acestei unități. Am avut o copilărie foarte fericită. Făceam câte o echipă de fotbal cu copiii de la fiecare scară, atât de mulți eram! Era permanent o joacă, o veselie, o prietenie pe care nu le-am mai regăsit după.

Nu vreau să credeți că sunt nostalgic după comunism, dar chiar am avut o copilărie frumoasă. Stăteam la etajul patru, ultimul, iar balconul era către bulevardul de ieșire din oraș. Prin fața blocului treceau permanent soldații care mergeau la instrucție. Pe atunci exista serviciu militar obligatoriu pentru băieți. Eram fascinat de cântecele pe care le cântau trecând spre instrucție. Preferatul meu era: „Treceți, batalioane române, Carpații!”.

Eu așa am copilărit. Am crescut cu spiritul acesta de dragoste de țară, de responsabilitate față de țară, având un tată care lipsea mult de acasă, pentru că avea de îndeplinit tot felul de misiuni și responsabilități.

Ce ați luat de la tata și ce ați luat de la mama dumneavoastră?

Cătălin Ivan: Am crescut mai mult cu mama, dar, ca băiat, sigur că mă raportam mai mult la tata, pentru că voiam să fiu ca el. Uitându-mă în urmă, este clar că am luat de la tatăl meu ideea de asumare a responsabilității. Eram prin clasa a cincea când tata a venit într-o zi de la Academia Militară și ne-a luat pe mine și pe fratele meu și ne-a spus că din momentul acela noi devenim bărbați. Nu-mi era foarte clar ce înseamnă „bărbat”. Ne-a spus să ne asumăm consecințele propriilor fapte: dacă facem bine, vom fi apreciați, dacă vom face rău, vom fi pedepsiți, dar trebuie să fim conștienți că tot ceea ce facem are o consecință.

Așadar, de la tata am luat tot ce înseamnă partea aceasta mai riguroasă, de asumare a responsabilității, de asumare a consecințelor pentru propriile fapte, ideea de dragoste de țară. Eu nu am depus un jurământ să apăr patria, dar jurământul depus de tatăl meu se răsfrânge și asupra mea.

„Ce mă mână în lupta politică este dorința ca acești copiii să crească în România, să simtă și să trăiască românește. Vreau ca fetele mele să se împlinească în România și nepoții să mi-i cresc aici.”

Uitându-mă în urmă, îmi mai dau seama cât de mult a contat că noi, chiar și în perioada comunismului, aveam tot timpul o candelă aprinsă în casă. Duminica, la noi mirosea a tămâie. Mama mergea la biserică, deși recunosc că nu reușea să ne ia prea des nici pe mine, nici pe fratele meu și nici pe tata. Mai mergeam din când în când și noi, dar mama a fost cea care a ținut aprinsă candela spiritualității.

Este ardeleancă, născută într-un sat de lângă Bistrița-Năsăud. Pentru că acolo spiritul patriotic era foarte dezvoltat, numele ei de botez este Româncuța. Așa este trecută în certificatul de naștere și în buletin. O cheamă Româncuța. Acum îmi dau seama cât de mult a contat că ea era astfel. Atunci tratam aceasta ca orice copil, mai superficial, dar acum îmi dau seama că a fost un fapt fundamental pentru mine.

Ce amintiri memorabile aveți din copilărie?

Cătălin Ivan: Ziua mea este pe 23 decembrie. Pe 23 decembrie 1989 a fost singurul an în care tatăl meu nu a fost acasă. Împlineam 11 ani. Nu au venit colegii și prietenii mei, pentru că în Brăila s-a tras mult la Revoluție. M-a marcat faptul că mama i-a împletit tricolor ca să și-l pună la mână pe uniforma militară, știind că pleca într-o misiune militară de apărare a podului de la Cernavodă. Se vorbea în zilele acelea că podul urmează să fie distrus de teroriști și s-au dus cu navele militare să păzească acest pod. Așadar, nici la Revoluție, nici de ziua mea nu l-am avut acasă. Cred că a fost un moment care m-a marcat.

„Mama a fost cea care a ținut aprinsă candela spiritualității. Este născută într-un sat de lângă Bistrița-Năsăud. Pentru că acolo spiritul patriotic era foarte dezvoltat, numele ei de botez este Româncuța.”

Crescând în acest mediu, nu ai cum să nu-ți iubești țara, n-ai cum să nu fii atașat de valori, de istorie, nu ai cum să nu ai un sentiment de sens în viață, oriunde te-ai duce în lume, să nu știi că este un „acasă”, că ai rădăcinile bine înfipte undeva, într-un pământ care este altfel decât oriunde te-ai duce.

Am trăit și sentimentul înstrăinării de părinți și de fratele meu. Eu am rămas în țară, iar ei au plecat să lucreze vreo opt ani de zile în diaspora românească, la Casablanca, în Maroc. Eu am rămas acasă, pentru a-mi termina studiile. Înțeleg perfect ce înseamnă ca toți cei dragi ai tăi să fie plecați la muncă în timp ce tu rămâi acasă. Înțeleg perfect și ce înseamnă să fii plecat și să-ți fie dor de țară, pentru că am văzut trăirile părinților și ale celor care lucrau în diaspora.

Odată cu intrarea în NATO, serviciul militar obligatoriu se desființase și se trecuse la o armată de profesioniști. Efectivele s-au redus foarte mult, salariile erau foarte mici, iar presiunea financiară pe părinții mei era foarte mare. De aceea, tata a trebuit să treacă de la Marina Militară la cea comercială. La un moment dat, nava comercială pe care era comandant a fost arestată, pentru că România avea datorii, și a fost vândută cu 25 de dolari. Până astăzi am o uriașă frustrare pe Traian Băsescu și toți cei care au vândut acea flotă pe nimic!

Cum arată viața dumneavoastră de familie azi?

Cătălin Ivan: Acum am o familie frumoasă, cu trei fete minunate, cu o soție care mă înțelege și mă susține. În timp ce eu sunt plecat, ea ține familia unită și ne ajutăm foarte mult unul pe celălalt. Eu am tot ce-mi trebuie. Nu am intrat în politică pentru a mă îmbogăți. Eu sunt deja bogat: am familia și copiii. Nu am intrat pentru a da tunuri, fiindcă nu despre bani e vorba în viață. Nu am nevoie de palate sau de recunoaștere.

„Crescând în acest mediu, nu ai cum să nu-ți iubești țara, n-ai cum să nu fii atașat de valori, de istorie, nu ai cum să nu ai un sens în viață, să nu știi că este un «acasă».”

Ce mă mână în lupta politică este dorința ca acești copiii să crească în România, să simtă și să trăiască românește. Vreau ca fetele mele să se împlinească din toate punctele de vedere în România și nepoții să mi-i cresc aici, nu să aștept luna august, ca să merg acasă odată cu toată diaspora și să văd țara doar o dată pe an.

Ce părere aveți despre „Ivan e pesedist”? Și mai aveți și nume rusesc…

Cătălin Ivan: Ivan este Ioan, dar spus altfel. Acum ce să fac dacă „v” și „o” scrise de mână sunt foarte asemănătoare? Străbunicul meu din partea tatălui este singurul din familia lui – și erau mulți frați – care s-a numit Ivan, pentru că, la biserică, unde se ținea evidența populației se scria de mână, iar „o”-ul de la „Ioan” nu a fost unit. Sau o fi fost unit, habar n-am, dar, când s-a făcut evidența populației la primărie, l-au transcris „v”. l-au transcris „Ivan” în loc de „Ioan” și pe noi ne cheamă acum Ivan – doar pe ramura aceasta, restul sunt Ioan.

Nu spun că mă jenez cu numele, mie îmi place „Ivan”. Poate m-am obișnuit, dacă așa m-am născut. Este un nume frumos. Și nu este un nume exclusiv rusesc. Era și un fotbalist spaniol renumit, Ivan de la Peña.

Nu sunt nici rusofob, nici rusofil. Cred că România ar trebui să aibă o relație corectă, pragmatică cu Rusia. Suntem singura țară din lume care-și permite să ignore Rusia. Polonia, care are o istorie cel puțin la fel de complicată cu Rusia, este al optulea cel mai mare partener comercial al Rusiei.

Noi nu avem nici un fel de relație comercială, diplomatică sau de orice fel, ceea ce este o absurditate. Nu o spun ca rusofil, o spun ca român care-și iubește această țară și care ar vrea ca industriașii noștri, ca economia noastră să vândă pe piața Rusiei, să avem locuri de muncă bine plătite, să avem bunăstare la noi în țară, să creștem economic solid și să nu depindem de alții.

„Ne propuneam să schimbăm din interior cel mai mare partid din România, având raționamentul că, dacă reușim, toată clasa politică va fi obligată să se schimbe.”

Deci asta-i cu „Ivan”. Cât despre eticheta de „pesedist”, sigur că acolo am crescut, acolo m-am format. Toată activitatea mea a fost împotriva baronilor și împotriva politicii de tip vechi. Când am intrat în Tineretul Social Democrat, primul meu discurs a fost despre atitudinea care schimbă viitorul, care creează viitorul. Și am plecat din PSD cu aceleași principii și aceleași valori.

Ce este atitudinea care schimbă viitorul?

Cătălin Ivan: Este nevoia, dorința de implicare, necesitatea ca tinerii care intră în politică să intre cu o altă mentalitate și să-și propună să schimbe din interior, cum ne propuneam noi atunci să schimbăm din interior cel mai mare partid din România, având raționamentul simplu că, dacă reușim, automat toată clasa politică va fi obligată să se schimbe.

A fost o luptă pe care am dus-o și în care am crezut și pe care am pierdut-o – din multe considerente, dar în principal în urma trădării. „Ai noștri tineri” au vândut acea luptă și atunci am dus pe cont propriu lupta cu conducerea partidului. Chiar m-am refugiat într-o comună de pe lângă Iași, la Dobrovăț, pentru că voiau să mă dea afară din partid. Și am dus lupta de acolo. Acolo era un primar tânăr, aflat la al treilea sau al patrulea mandat, care mi-a asigurat protecție. Mi-a zis: „Cătălin, vino la mine în organizație, că de aici nu au cum să te de afară!”. Și făceam conferințe de presă de la Dobrovăț, din pădure, că așa este acolo: e o comună în pădure, foarte frumoasă. Acolo este ultima mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare.

De acolo, din Dobrovăț, de la 23 de kilometri de Iași, am făcut conferințe de presă și am spus realitatea din partid și ce era de zis despre Ponta, despre Dragnea. Venea presa la conferințe. Întotdeauna am avut  o relație bună cu presa. Am dus această luptă de disidență până când mi-am dat seama că șansele ca acest partid să se reformeze sunt pierdute definitiv. Și atunci, singurul proiect real pe care îl mai puteam avea a fost să încep un proiect nou.

„Construim pentru 2024, anul decisiv pentru România, când avem toate alegerile într-un singur an: Europene, locale, parlamentare, prezidențiale.”

După atâția ani în politică, sunt conștient cât de greu este, nu sunt naiv. Dar deja suntem mai mulți, deja existăm, deja avem planuri concrete pentru alegerile locale de anul viitor, pentru Alegerile Parlamentare. Vom avea candidați în toată țara, în toate localitățile. Pot spune cu certitudine că, după alegerile de anul viitor, ADN va avea foarte mulți aleși locali și vom aborda cu mult mai mult optimism Alegerile Parlamentare.

În momentul în care vom intra în Parlamentul Național, adică în toamna anului viitor, lucrurile se vor schimba fundamental. Vocea noastră nu va mai putea fi ignorată, pentru că vom fi acolo. Și pregătim, construim pentru 2024, când, din punctul nostru de vedere, este anul decisiv pentru România, pentru că avem toate alegerile într-un singur an. Toate: de la Europene, locale, parlamentare, prezidențiale – toate vor fi în 2024. Și atunci vom aborda de pe alte poziții această luptă.

Sunteți fiu de militar. Care este viziunea dumneavoastră despre apărarea țării?

Cătălin Ivan: O țară demnă, o țară care să fie respectată în lume trebuie să se poată apăra singură. Faptul că noi am renunțat total la apărarea teritorială proprie și ne-am îmbătat cu apă rece crezând orbește într-o apărare colectivă este un pericol care poate fi fatal pentru acest popor și oricum ne costă enorm. Din moment ce nu ne putem apăra țara și depindem de alții, din punct de vedere economic, politic, social nu mai putem negocia pe picior de egalitate cu cei de care depindem.

Cred că România trebuie să revină la doctrina apărării teritoriale proprii în cadrul unei apărări colective. Eu nu zic că NATO nu-i bun. Eu zic că e bun, dar nu e suficient și că noi trebuie în primul rând să ne construim capabilități de apărare proprii și abia apoi să facem parte dintr-o armată colectivă. Astăzi România nu are o analiză strategică de apărare. Așa ceva nu s-a făcut de la Revoluție până azi.

Sunt țări care au astfel de abordări în cadrul NATO?

Cătălin Ivan: Sigur. Nici nu trebuie să ne uităm prea departe, ci la polonezi. Așa cum noi suntem importanți pentru NATO în flancul sud-estic, ei sunt la fel de importanți în flancul nord-estic, deci ne putem raporta la ei. Vă dau drept exemplu statutul cadrelor militare în rezervă. În Polonia se alocă sume foarte mari, iar aceste efective sunt active, au 54.000 de rezerviști gata oricând să intervină în caz de calamități sau probleme care apar pe timp de pace, dar și în caz de război se mobilizează imediat. Știți câți rezerviști are România? Bugetate sunt 6.000 de locuri, iar ocupate efectiv de oameni activi sunt trei sute și ceva, aproape 400. Bugetul nu se consumă, pentru că sunt bani puțini și condiții demotivante. Doar trei sute și ceva de oameni au acceptat aceste condiții, care sunt umilitoare atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere logistic. Asta este una dintre diferențe.

Vă dați seama cât de vulnerabil este un stat care nu are o astfel de analiză strategică? Noi astăzi nu știm care sunt amenințările la adresa siguranței naționale, la adresa integrității teritoriale.

Nu putem totuși face o estimare în legătură cu vulnerabilitățile acestea?

Cătălin Ivan: Nu, pentru că acestea sunt analize care se fac foarte-foarte riguros de către specialiști. Pe lângă faptul că ar trebui să prioritizăm aceste amenințări, bugetul ar fi alocat în așa fel încât instituțiile care ar trebui să răspundă imediat la un atac de un anumit tip să fie cele care au bugetul cel mai mare. Noi acum dăm din bugetul național 2%, dar nu știm pe ce-i dăm. Cumpărăm armament din afară, ca să-i îmbogățim pe alții, în timp ce oriunde în restul lumii funcționează o lege care se numește a offsetului: jumătate din ce plătești pe armament trebuie să se întoarcă în industria proprie de armament.

Pe ce căi să se întoarcă acești bani?

Cătălin Ivan: Dacă eu cumpăr, de exemplu, de la americani, rachete de patru miliarde de dolari, jumătate din această sumă ar trebui investită de partea americană în facilități de producție în țara care a cumpărat armamentul. Astfel, s-ar retehnologiza fabricile pe care le avem și am putea produce la rândul nostru un anumit tip de armament sau măcar accesorii pentru armamentele cumpărate. Așa este strategic. Nu poți să depinzi 100% de armamentul unui stat străin, pentru că nu știi cât timp ești aliat, sau dacă nu intervin alte condiții de forță majoră. România este singura țară care cumpără armament și nu investește nimic în industria proprie de armament.

Ce părere aveți despre propunerea domnului Paleologu ca toți cetățenii români, femei și bărbați, să aibă o minimă pregătire pentru apărarea țării? A argumentat propunerea dând exemplu o propunere similară făcută în Franța de președintele Macron.

Cătălin Ivan: Este evident că dl Paleologu, ușor-ușor, nu are cum să nu-și arate adevărata față. Simpla mențiune a acestui politician arată foarte clar direcția pe care de fapt o ai și unde te uiți. Oricât ar încerca să pozeze în conservator, din moment ce spune că îl are ca model pe Macron – care vorbește de „Europa cu mai multe viteze”, de „căsătoriile” între homosexuali, de promovarea ideologiei de gen în școli, de absolut tot ce înseamnă amenințare la valorile creștine, la valorile naționale, la tot ce înseamnă identitate națională –, este clar că dl. Paleologu este un lup îmbrăcat cu o haină de oaie pentru perioada de campanie, pentru că i-au spus niște analiști că e o zonă de unde ar putea să ia voturi.

Această poziționare a domnului Paleologu, fie că acesta și-o știe sau nu, arată esența neo-marxistă a modelului pe care îl propune. Marxiștii și neo-marxiștii iau un element real, un fapt firesc, pe care îl transformă în drept și apoi îl transformă în obligație! Asta fac și Macron și Paleologu.

Este firesc ca un popor să își apere țara și, în caz de război devine o obligație apărarea țării, fiecare face câte ceva în acest sens, dar războiul este un caz excepțional și întregul popor decide că trebuie să se implice în luptă. În al doilea rând, în general bărbații sunt cei implicați în armată, fără a exclude posibilitatea ca femeile să facă parte și ele din armată, așa cum s-a întâmplat în toate timpurile și în toate țările. La noi, cea mai cunoscută femeie care a luptat activ este Ecaterina Teodoroiu, dar să nu uităm că Regina Maria a fost supranumită Regina-soldat și că mereu în zona de infirmerie au fost femei, ba chiar și călugărițe.

Dar nu văd de ce am transforma posibilitatea femeilor de a face parte din forțele armate în obligativitatea ca ele să se pregătească pentru aceasta! Este ceva tipic marxist, cred că ne putem aminti că și în ultimii ani ai comunismului toate studentele erau obligate să facă un stagiu de pregătire pentru apărarea patriei.

La fel în privința bărbaților, cred că ar trebui să li se ofere această posibilitate, să fie și plătiți cu soldă în perioada respectivă, dar să nu fie obligatorie. Valorizez armata, cred că un astfel de stagiu ar trebui promovat de stat, dar el nu trebuie să fie obligatoriu, mai ales pentru femei.

„Poziționarea domnului Paleologu, fie că acesta și-o știe sau nu, arată esența neomarxistă a modelului pe care îl propune.”

Nu poți fi conservator, cum se prezintă domnul Paleologu și, în același timp, să fii susținut de Traian Băsescu, cel care cere legalizarea prostituției in România. Toate studiile arată că, acolo unde s-a legalizat prostituția, nu numai că nu s-a rezolvat problema și fenomenul a continuat, ci chiar situația s-a înrăutățit. Legalizarea prostituției nu ajută nici din punct de vedere financiar. Am auzit aberația că ar aduce mai mulți bani la bugetul național. Nici vorbă!

Femeile trebuie să iasă din acest sistem, pentru că majoritatea celor care practică prostituția o fac fie pentru că sunt obligate de lipsurile materiale, fie ca victime ale traficului de carne vie. Este o formă acută de sclavie, la fel ca și sclavia modernă în alte domenii: în construcții, în agricultură, unde sunt foarte mulți români ținuți în lagăre și duși la muncă fără acte, fără să primească vreun ban. Iar statul român știe de acest fenomen, dar nu reacționează în nici un fel.

Este drama unui popor care se dezintegrează, care ușor-ușor dispare. Până la sfârșitul acestui secol nu vom mai exista ca popor. Depopularea masivă a țării, faptul că tinerii nu se mai căsătoresc, nu mai fac copii, faptul că pentru statul român familia nu mai există ca prioritate.

Ce soluții ar putea fi oferite ca politici publice pentru redresarea natalității?

Cătălin Ivan: Eu pun deja în dezbatere publică rolul familiei de fiecare dată când am ocazia. Am spus că în America se vorbește despre „starea națiunii”, președintele vine și face un raport anual despre starea națiunii. În Uniunea Europeană se vorbește despre „starea uniunii”. O dată pe an, vine președintele Comisiei Europene în fața Parlamentului European și vorbește despre starea Uniunii Europene. În România ar trebui să vorbim o dată pe an, de la Președinte, Guvern, Parlament, despre starea familiei românești, despre faptul că generațiile tinere își refuză rolul de părinte, de soț, de soție, de tată, de mamă.

Cred că acest atac mediatic extraordinar, sprijinit de sume foarte mari de bani și țintit direct împotriva a tot ceea ce înseamnă „stâlp al societății” românești, de la istorie, cultură, Biserică, școală, și-a cam atins scopul până acum.

Astăzi, în România, dacă spui că ești homosexual, ești aplaudat, sau oricum încurajat să-ți manifești „identitatea”.

Nu este o teorie a conspirației? Cui folosește asta și de ce?

Cătălin Ivan: Nu este nicio teorie a conspirației. Este un curent, uitați-vă. Se manifestă în toată lumea și, ușor-ușor, începe să activeze și anticorpii din societățile care încă mai sunt sănătoase. Deja există o mișcare de rezistență la acest internaționalism. Ei îi spun „progresism”, dar eu nu cred că progresul ține de  renunțarea la identitate și la valori, ci dimpotrivă, cred că succesul survine atunci când aceste valori sunt conservate și sunt sănătoase și puternice.

Ce putere mai are noțiunea de „patrie” azi?

Cătălin Ivan: Eu am crescut cu această noțiune, eu nu pot să gândesc altfel decât în logica aceasta. Nu știu pentru ceilalți care vin din urmă. Mai bine am face ceva să-i educăm și pe ei în spiritul aceasta, pentru că astăzi școala nu mai pune reperele sănătoase în mintea copilului ca, atunci când devine adult, să aibă o bază solidă. Acum e totul haotic și foarte diluat. Eu cred că reperele puse în copilărie, accentul pus de stat pe învățământul primar și gimnazial ar fi mult mai eficient și ar ajuta mult mai mult suprafinanțarea unor școli private, universități… Ajungem și la universități, dar important este cum crește copilul și se educă în grădiniță, pentru că este perioada în care el acumulează cel mai mult și internalizează cele mai multe valori și modele de gândire și comportament. În școala primară cred că noi, ca stat, ar trebui să investim mult mai mult. Dacă punem aici repere sănătoase, vom avea și studenți și universități de top.

Cum ați ajuns să fiți un patriot suveranist pro-viață și pro-familie? Ați avut vreun declic brusc, o experiență revelatorie?

Cătălin Ivan: Au venit treptat, a fost un proces continuu. Transformarea profundă a avut însă loc în momentul în care am ajuns în Parlamentul European și, ajungând acolo, am realizat de fapt mizele: ce urmează să vină peste noi. Până atunci, văzând lucrurile de aici, le analizasem mult mai detașat, mi se păreau subiecte care nu erau importante. Eram de acord cu cei care se opuneau „căsătoriilor” homosexuale, adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, dar nu îi vedeam pe stradă și nu consideram că era o problemă pentru noi. Păreau în altă parte, în altă lume. Erau la ei… Chiar spuneam de multe ori că România nu o să fie niciodată portul Amsterdam. Ușor-ușor, însă, am văzu cum anti-valorile din portul Amsterdam ajung la noi: această libertate excesivă, care nu are nicio legătură cu spiritualitatea unui popor, cu echilibrul, cu valorile profunde ale umanității. În numele dragostei și libertății totale sunt permise toate nenorocirile acestui Pământ, de la droguri, prostituție și tot ce vine la pachet. Încă nu aveam destulă imaginație să ne dăm seama ce se întâmplă.

„Transformarea profundă a avut loc când am ajuns în Parlamentul European și am realizat mizele: ce urmează să vină peste noi.”
Ați fost acuzat în mai multe rânduri că acum aveți o poziție conservatoare de conjunctură, ca să exploatați o nișă electorală, și că, de fapt, nu sunteți pro-familie naturală sau pro-viață. Iar argumentul principal a fost modul în care ați votat rapoartele Estrela, Lunacek, Zuber, Panzeri, Tarabella și Noichl. Ce răspundeți?

Cătălin Ivan: Da, am răspuns de multe ori și este nevoie să mai răspund, pentru că această acuză este pur și simplu o manipulare. Nu, nu am votat rapoartele Estrela și Lunacek, deși presiunea era imensă din partea grupului politic din care făceam parte. După cum am mai spus, eram în sală, dar nu am votat tocmai pentru că am considerat că valorile pe care le exprimau nu erau în concordanță cu ceea ce crede poporul care m-a trimis acolo. Da, am votat rapoartele Zuber, Panzeri, Tarabella și Noichl. Nu am făcut-o pentru că aș fi susținut ideologia LGBT și normativizarea ei în societate, ci pentru că foarte multe articole din ele nu priveau această ideologie și erau de bun simț. Astăzi, dacă ar trebui să votez, aș încerca amendarea articolelor care servesc ideologiei LGBT și păstrarea articolelor benefice din acele rapoarte.

Repet poziția mea, care este foarte limpede pentru cine este onest și vrea să o cunoască și vă rog să nu mă citați fragmentar: normativizarea altei forme de familie decât cea care rezultă sau poate rezulta dintr-un bărbat și o femeie va distruge orice societate care o acceptă. Aici trebuie să fac două precizări deopotrivă de importante: spun aceasta fără să discriminez persoanele LGBT, care își pot manifesta astăzi, în România, opțiunile sexuale și de relație în diferite forme (inclusiv exprimarea consimțământului pentru partener și accesul la actele medicale ale partenerului în caz de nevoie sau dreptul de moștenire); și spun aceasta considerând 100% și că o mamă care își crește copii singură sau un tată care crește copiii singur sunt familii în toată puterea cuvântului.

Ce părere aveți despre „egalitatea de gen”? Este o proastă înțelegere a noțiunii de egalitate?

Cătălin Ivan: Sigur că da. Am văzut cum lupta aceasta începe să se acutizeze în Parlamentul European: în numele „egalității de gen” se introduc politici nocive. Sunt de acord cu egalitatea de oportunități, de șanse în viață, dintre bărbat și femeie. Dar și aici ar trebui să fie o discuție mult mai profundă, pentru că, în realitate, nu suntem „egali”: femeia trebuie să ia decizii pe care bărbatul nu are de ce să le ia. De exemplu, până unde merge cu cariera profesională și de unde până unde își asumă rolul de mamă. Femeia are de făcut această alegere, din păcate. Societatea modernă este de fapt profund nedreaptă față de femeie. Eu aș gândi un sistem mult mai flexibil, mult mai în favoarea femeii, de la Codul Muncii și până la oportunitățile de carieră și antreprenoriat.

Atualul „feminism” este cea mai profundă formă de misoginism. În momentul în care pe bani foarte mulți este susținut dreptul femeii de a avea carieră, practic femeia este încurajată și stimulată să renunțe la rolul ei fundamental, la esența, la firea ei: aceea de a fi mamă, adică de a naște, crește și educa copii – de a transmite mai departe valori pe care le-am primit cu toții. Oricât mi-aș dori, eu, ca bărbat, degeaba îmi doresc să dau mai departe ce am învățat din experiență și de la părinții și bunicii mei dacă nu ar exista mama care să le dea viață acestor copii. În aceste condiții, societatea încurajează greșit „femeia de carieră”.

„În numele carierei profesionale, femeia este încurajată să renunțe la sarcină. Este acea decizie pe care doar femeia o are de luat în societatea modernă.”
Femeia trebuie să aibă o carieră ca orice bărbat, pentru că, până la urmă, în ochii copilului, și mama, și tata, trebuie valorizați la fel. Dar aceasta se poate realiza doar printr-o schimbare radicală de logică de funcționare a societății moderne. Mă gândesc la politici publice care oferă modalități prin care femeia să poată să aibă grijă și de copii, dar să meargă și la muncă, un program flexibil, un program part-time încă de la început. Femeia trebuie sprijinită încă din momentul în care este însărcinată, considerându-se că viața începe din momentul în care apare sarcina, nu după ce se naște copilul. Pentru că sarcina este o perioadă extrem de sensibilă, de dificilă. Nu degeaba avem astăzi în România atâtea avorturi. Indemnizația pe parcursul sarcinii este obligatorie. Și nu numai aceasta, ci și acordarea de consiliere din toate punctele de vedere pentru mamă și tată pe întreaga perioadă a sarcinii.

Pentru că, în numele carierei profesionale, femeia este încurajată să renunțe la sarcină. Presiunea care se exercită asupra femeii care rămâne însărcinată este uriașă din toate punctele de vedere: de la partenerul care nu se simte pregătit să fie tată, sau nu vrea să o ia de nevastă, și de la părinții ei, care nu sunt de acord cu tatăl copilului, până la femeia însărcinată care-și dorește carieră și știe că o sarcină i-ar pune în pericol cariera, pentru că așa este construită această societate. Este acea decizie despre care vorbeam și pe care doar femeia o are de luat în societatea modernă.

Așadar, sprijinul pe care statul trebuie să-l asigure familiei și nu atât individului trebuie să fie mult mai consistent. Trebuie să repunem familia ca nucleu de bază al societății românești și să ne asigurăm că familia are absolut tot ce-i trebuie ca să se dezvolte armonios.

Cum ați răspunde acuzației că indemnizația de sarcină ar încuraja „asistații social” și că de ea ar beneficia alte etnii conlocuitoare? Este uimitor, dar acest argument apare destul de vizibil în dezbaterile din societate, atâtea câte sunt pe acest subiect…

Cătălin Ivan: Cred că rasismul acesta da talk-show ar trebui să dispară sau să fie pus acolo unde îi este locul. Este de o superficialitate imensă. Parcă dacă astăzi, când nu încurajăm natalitatea, în anumite etnii nu este tot același număr de copii. Noi aici vorbim despre familia românească, despre familia tradițională, așa cum o știm și cum am avut norocul s-o avem. Cred că suntem ultimii care am avut acest noroc.

Tinerii trebuie sprijiniți. E simplu. Ne punem în pielea unor tineri. Se iubesc, vor să se căsătorească. Apar întrebările. Unde locuiesc? Nu-și permit să-și cumpere azi un apartament. Din ce trăiesc? Unde se angajează, ca să aibă un anumit venit? Practica zilelor noastre arată că fiecare trebuie să meargă uneori și la sute de kilometri distanță pentru un loc de muncă și astfel ajung să se vadă din ce în ce mai rar, până când dragostea și legăturile de familie dispar. De aceea avem atât de multe divorțuri.

„Ca să încurajezi natalitatea, să ai spor demografic pozitiv, statul trebuie să fie prezent, responsabil, asumat, să facă lucruri concrete pentru a-i sprijini pe tineri să aibă o viață de familie normală.”
Și apoi, dacă, într-un caz fericit, se iubesc, se căsătoresc, au casă și rămân în același oraș, se pune problema copilului. Cum poate astăzi un cuplu tânăr să crească un copil și să acopere toate cheltuielile care vin cu acel copil, de la sănătate, de la educație, îmbrăcăminte și tot ce presupune creșterea unui copil ca să-l pregătești pentru viață? Este aproape imposibil. Mă refer la un cuplu tânăr cu venituri medii. Și vorbim de primul copil. Dar la al doilea? Dar la al treilea? Pentru că trebuie vorbit despre mai mulți copii dacă vrei să vorbești despre o creștere a natalității care să ofere un spor demografic.

În acest moment, noi vorbim de o depopulare, de o scădere demografică accentuată. Conform proiecțiilor, până la sfârșitul acestui secol, noi nu vom mai fi. Or, ca să încurajezi natalitatea, să ai spor demografic pozitiv, statul trebuie să fie prezent, responsabil, asumat și să facă lucruri concrete pentru a-i sprijini pe tineri să aibă o viață de familie normală, să aibă liniștea și siguranța că pot crește unul, doi, chiar trei copii.

Ați spus că azi nu mai există „stânga” și „dreapta”. Ce este de stânga și ce este de dreapta în viziunea dumneavoastră politică?

Cătălin Ivan: Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, așa cum sunt înțelese ele astăzi în România, mai ales că sunt aproape același lucru, doar cu două etichete diferite. Sunt suveranist și conservator. Astăzi, lupta la nivel internațional se duce între progresism, care-și propune să anuleze orice valoare națională și să promoveze non-valori, și conservatorism și suveranism ca reacție la acest progresism, care este de fapt un neomarxism. Am ales să fim pe această baricadă a apărării valorilor și identității naționale.

„Din punctul meu de vedere, aceasta este normalitatea și oricine susține altceva duce o luptă contra firii, o luptă care nu poate fi câștigată.”
Recunosc că nu aș fi avut această preocupare și nu aș fi dus această luptă, pentru că, din punctul meu de vedere, aceasta este normalitatea și am considerat că oricine susține altceva duce o luptă contra firii, o luptă care nu poate fi câștigată. Văzând însă ce finanțare au, văzând ce s-a întâmplat la referendumul pentru căsătorie, unde, din momentul în care am spus public că susțin referendumul și invit oamenii să voteze, am dispărut de pe toate televiziunile și din toată presa, mi-a fost foarte clar că lupta este mult peste ce am putut evalua noi.

A existat o boicotare masivă a referendumului, susținută atât din zona privată, cât și din zona instituțiilor statului. Mă refer la toate partidele, mă refer la Parlamentul României și la Guvernul României, la cum a fost organizat referendumul. Mă refer la Președinție. Avem un președinte care nu numai că nu a susținut referendumul. L-a boicotat și i-a și jignit pe cei care au participat la referendum. Vorbim de un guvern care a organizat acest referendum pe fugă, fără să lase timp suficient unei dezbateri serioase pe temele respective și, mai mult decât atât, folosindu-se de aceste lucruri ca de o fumigenă pentru alte lucruri pe care ei le ascundeau și le pregăteau în spate, fără o intenție de a susține nu neapărat un anumit tip de vot („Da” sau „Nu” la referendum), cât dezbaterea sănătoasă în societate. Știind foarte clar că, în momentul în care acest referendum avea să fie asociat cu un anumit partid sau cu un anumit lider, va fi compromis.

Întrebările au fost puse de așa natură încât oamenii să nu știe exact ce votează. Faptul că Președintele și Guvernul au lucrat împotriva acestui referendum este clar. Legea însăși a fost făcută în Parlament în așa fel încât nici un referendum să nu poată trece. De aceea, probabil că a și fost singurul referendum care a fost organizat în afara alegerilor. De altfel, toate referendumurile pe care le-am avut au fost în timpul unei campanii electorale și asociate cu o anumită candidatură, ca să avantajeze un anumit candidat în campania electorală. Acelea nu sunt referendumuri. Singurul referendum real pe care l-am avut a fost acesta, pentru definirea căsătoriei, dar a fost boicotat. Vorbim de cele mai importante instituții din statul român care au lucrat împotriva acestui referendum. Vorbim de toți politicienii, liderii partidelor politice, care au ieșit și au dat declarații.

Cum putem schimba instituțiile și partidele? Sentimentul general este unul de neputință, că nu poți schimba nimic, că noul nostru președinte este deja (re)ales…

Cătălin Ivan: Din păcate, da. Celor care simt astfel, le transmit că, deși astăzi nu avem democrație în România, deși astăzi România nu are propriul control asupra modului în care funcționează instituțiile statului, asupra economiei, asupra resurselor, asupra viitorului nostru și al copiilor noștri, lupta nu este pierdută. Deși astăzi interesele Germaniei, Franței și ale altora sunt mai importante decât interesul nostru, al românilor, încă sunt oameni care iubesc această țară, încă sunt foarte mulți care, deși încă nu s-au implicat, realizează ușor-ușor pericolul în care ne aflăm și încep să se implice…

„Trebuie să definim direcția în care mergem și ce avem de făcut, strategic, în următorii cinci, zece, douăzeci de ani.”
Eu mizez pe o implicare masivă în perioada următoare a cât mai multor români care încă n-au făcut politică până acum, fie au făcut în anumite partide care i-au dezamăgit. Să creăm o mișcare politică sănătoasă pentru români, cu români, care să reprezinte interesul României în afară. ADN, Alternativa pentru Demnitate Națională, nu este o mișcare politică de izolare a României. Nu suntem nici împotriva României, nici împotriva NATO. Considerăm doar că, în relația cu ceilalți, noi trebuie să ne reprezentăm interesul nostru, al românilor, și nu să primim teme din afară pe care să le ducem la îndeplinire în țară. Cred că un proiect clar, un mandat clar pentru toți cei care reprezintă România trebuie definit în țară printr-o dezbatere reală între Guvern, Parlament, Președinție și societatea civilă și să devină obligatoriu pentru toți cei care vor conduce această țară de acum încolo.

Avem nevoie de o direcție, avem nevoie de un sens în care să mergem cu toții, indiferent că suntem de stânga sau de dreapta, indiferent cum ne numim politic. Toți, ca români, trebuie să înțelegem că țara aceasta acum este în derivă. Trebuie să definim direcția în care mergem și ce avem de făcut, strategic, în următorii cinci, zece, douăzeci de ani, indiferent cine câștigă și cine pierde alegerile, ca să salvăm acest popor.

Personal, ce vă mână la luptă? Chiar credeți că puteți face o mișcare politică la firul ierbii și puteți ajunge undeva cu ea? În acest moment toată lumea vorbește despre „calculul cinic”: votăm pe cineva, ca să nu intre în turul doi altcineva…

Cătălin Ivan: Da, dar, dincolo de joaca asta cine de unde mușcă și cine de unde mai ia voturi, toată lumea trebuie să înțeleagă că consecințele acestui vot îi vor urmări cinci ani de zile de acum încolo, 24 de ore din 24, pe ei, pe copiii lor și pe toți cei dragi lor. Vor uita miza mică pe care au pus-o pe votul respectiv și vor realiza că vom avea un președinte cum am mai avut, total împotriva României.

„Eu mi-aș pune întrebări mult mai profunde când mă duc și pun ștampila. Unde o să mai fiu eu peste cinci ani? Voi mai fi în țară? Unde îmi vor fi copiii?”
Eu mi-aș pune întrebări mult mai profunde când mă duc și pun ștampila. De exemplu, unde o să mai fiu eu peste cinci ani? Voi mai fi în țară? Voi fi plecat pe afară? Unde îmi vor fi copiii? Voi avea un trai decent? Voi mai avea bani? Cât din țara aceasta ne va mai aparține și cât va aparține altora, când deja aproape jumătate din terenul agricol al țării nu mai este al nostru? Sunt întrebări mult mai profunde, fundamentale, la care noi trebuie să răspundem, iar acest vot trebuie atașat răspunsurilor la aceste întrebări. Pe mine mă interesează prea puțin cât iau eu la acest alegeri. Nu am fost niciodată cinic, nici măcar pragmatic. Întotdeauna am fost idealist și așa am rămas chiar și după ce am intrat în politică. Eu cred că această luptă trebuie dusă pentru viitorul copiilor noștri, pentru nepoții noștri, pentru ca și după noi această țară să existe.

Nu știu câți suntem. Dar vă pot spune că, în acest moment, la câteva luni de la înființare, ADN este în toată țara. Avem organizații județene peste tot. Tot mai mulți oameni îmi dau mesaj și îmi scriu pe Facebook că vor să vină alături. Chiar și astăzi, la lansarea de carte la care am fost, au venit oameni la mine care îmi spun că au auzit de ADN și că vor să se implice.

Bucuria mea este că lupta nu este încă pierdută, că acest popor încă are energia de a rezista și de a crea o mișcare sănătoasă de rezistență și de afirmare a valorilor naționale. Dacă vom câștiga acest război mi-e greu să o spun. Sunt alte popoare mult mai experimentate în democrație care au pierdut războiul deja. Uitați-vă la Franța: poporul francez este sub asediu în propria țară. În 2050, Europa de Vest va fi cu acte în regulă continent musulman. E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem ca români și creștini – dacă vrem să facem parte dintr-o Uniune [Europeană] majoritar musulmană.

Sunteți rasist sau discriminatoriu când faceți aceste afirmații?

Cătălin Ivan: Nu. Absolut deloc. Consider că valorile care ne definesc pe noi ca popor sunt înscrise în ADN-ul nostru – metaforic vorbind, nu dintr-o perspectivă rasistă. Dar este o metaforă cu un sens cât se poate de adevărat. Ele sunt acolo și sunt valori la care trebuie să ținem, ne definesc ca popor. În momentul când renunți la propria identitate, la propriile valori, renunți la ceea ce ai fost, renunți la o moștenire care, din punctul meu de vedere, este totul. Nu poți privi spre viitor dacă nu-ți știi trecutul. Au murit oameni pentru credință, pentru dreptul de a merge la biserică, de a ne ruga.

„Valorile care ne definesc ca popor sunt înscrise în ADN-ul nostru. În momentul în care renunți la propria identitate, la propriile valori, renunți la o moștenire care, din punctul meu de vedere, este totul.”
Eu nu mă duc în Orientul Mijlociu să îi creștinez. Așa a lăsat Dumnezeu, ca ei să fie acolo. Sunt musulmani și nu am absolut nimic împotrivă. Ba chiar mai mult, cred în libertatea religioasă pentru fiecare confesiune. Fiecare se roagă și se raportează la Dumnezeu în felul lui. Noi avem credința noastră. În schimb, aceste comunități musulmane, pe care eu le-am văzut și la Bruxelles, sunt închise, sunt ermetice, nu există nicio dorință de integrare din partea celor care vin în Europa. Nu să se creștineze, că nu despre asta este vorba, ci să se integreze într-o societate deja existentă, cu istoria ei.

Nu ne referim acum la cei care sunt la a doua sau a treia generație în Europa, ci la cei care vin și sunt total ostili identității europene și creștine. Sunt enclave unde infracționalitatea este la cote alarmante, unde sentimentul antieuropean este profund și unde extremiștii își găsesc cuib și unde se întâmplă toate nenorocirile. Sunt comunități întregi în Belgia, în inima Europei, unde poliția nu intră. Cel care a făcut atentatele de la Paris a stat bine-mersi luni de zile într-o comună din Bruxelles, protejat de comunitatea de acolo. Primarul îl avea consilier personal și toată lumea știa că el este acolo, dar nimeni nu a spus nimic.

Sunteți anti-imigrație?

Cătălin Ivan: Sunt pentru o distincție foarte clară între refugiați și imigranți. Refugiații sunt cei care fug să-și salveze viața din cauza unui conflict. Acolo, Europa și România ar trebui să fie parte în soluționarea conflictului, pentru ca oamenii respectivi să rămână în țara lor. E o tragedie ce se întâmplă. Și eu mi-aș lua copiii și aș pleca din calea războiului. Aici militez pentru o implicare mult mai clară a Europei și României pentru soluționarea unor astfel de conflicte.

Pe de altă parte, imigranții sunt cei care vin în scopuri economice. Aici există o legislație în vigoare. Scopurile sunt foarte clare. Dacă noi amestecăm cele două lucruri și considerăm imigranții ca refugiați, pierdem din vedere esența. În România au fost foarte mulți imigranți în esență care s-au integrat foarte bine în societatea românească, care acum au dat cetățeni români la a doua sau a treia generație. România nu a fost și nici nu cred că trebuie să fie o țară închisă.

„Sunt pentru o distincție foarte clară între refugiați și imigranți.”
Numai că legislația spune foarte clar în ce condiții poți fi primiți, iar fiecare țară își gândește propria politică privind imigranții. Iar aceasta așa trebuie să rămână. Acel Pact [ONU] pentru Migrație semnat de Iohannis în numele României, fără să se consulte cu nimeni, spune niște lucruri foarte grave, și anume că orice vine în orice țară trebuie să fie în mod obligatoriu primit de acea țară, pentru că are foarte multe drepturi și aproape nicio obligație. Ca și cum cineva îmi intră în casă și, doar pentru simplul fapt că mi-a trecut pragul, devine parte a familiei: trebuie să aibă camera lui, trebuie să stea cu mine la masă fără ca eu să pot să-mi spun punctul de vedere. Poate că nu e ceea ce-mi doresc pentru familia mea. Poate că persoana respectivă nu are ce să caute la mine în casă. Această extremă în care s-a dus discuția despre imigrație cred că face foarte mult rău tuturor.

Sigur că scopul este și unul economic, avem de a face cu o îmbătrânire accelerată a populației în economiile dezvoltate și se dorește o forță de lucru ieftină. Acest fenomen al sclaviei moderne este tolerat, nu vorbește nimeni despre el decât foarte rar. Eu doar pe Salvini l-am auzit pomenindu-l cu subiect și predicat, spunând că România este furnizor de sclavi. Nu a fost nicio reacție din partea președintelui României sau din partea guvernului ori parlamentului, nici cea mai mică reacție.

Se dorește o forță de muncă extrem de ieftină, pe cât posibil bine pregătită, dar ca să facă muncile de jos în societăți în care nimeni nu le mai face și în care nu prea se mai nasc copii. Dar acele economii trebuie să trăiască, să existe. Din punctul meu de vedere, este o abordare extrem de greșită, iar cei care vin să facă acele munci de jos sunt umiliți, sunt ținuți în condiții proaste, cu salarii mici și există o discriminare între salariile pe care le primesc muncitorii lor autohtoni și cei care vin să facă muncile respective în economia respectivă. Pe de altă parte, mult mai sănătoasă este o politică de susținere a familiei, de creștere sănătoasă, astfel încât populațiile respective să nu fie pe moarte, ci să fie populații vii, care se dezvoltă. Abordarea aceasta este una facilă. Nu avem sclavi? Nu-i nimic, aducem unii din țările sărace, din țările subdezvoltate. Este o abordare extrem de greșită. Sunt total împotriva acestui mod de lucru.

„Cred că diaspora României are încă un potențial imens.”
Cred că diaspora României are încă un potențial imens. Diaspora noastră este formată din tineri care muncesc în Europa și plătesc acolo taxe, impozite. Se plătesc pensii din valoarea adăugată creată de ai noștri. Avem antreprenori români de succes în toată lumea. Numai în Italia sunt 50.000 de firme românești, cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro. Vă dați seama ce potențial imens a pierdut această țară? Eu, ca președinte, nu aș renunța la legătura cu ei, ci aș încerca să-i sprijin să replice acele afaceri de succes din Italia și în România. Sau din Belgia, să creeze puncte de lucru în România, așa cum au creat acolo, tot pentru români. De ce să nu le creeze și în România? Este un potențial imens pe care nu-l exploatăm.

Cunoașteți câțiva astfel de antreprenori care s-au întors în țară?

Cătălin Ivan: Știu despre unii care au încercat să se întoarcă. Au fost primiți cu răceală, au fost primiți prost de instituțiile statului. Au fost dezamăgiți și s-au întors în țările respective. Nu știu pe nimeni care să fi venit cu afaceri și să fi rămas, dar știu mai mulți care au încercat. Aveau afaceri în Spania, în Italia, și și-au spus că venise momentul să facă aceleași afaceri și în România. Dar românii noștri încă nu au renunțat la ideea de a se întoarce în țară, nu s-au rupt încă total.

Copiii lor, în schimb, nu mai sunt, din păcate, români. S-au născut mai mulți copii anul trecut în familii de români din afara țării decât s-au născut în România. Acei copii sunt italieni, spanioli, britanici cu origini românești, sau din familii de români. Ei vorbesc nativ deja limba de acolo, intră deja la școală acolo și au pierdut contactul cu limba română, pentru că noi nu am avut nicio preocupare să ducem niște profesori acolo, să aibă măcar două-trei ore pe săptămână de limba română.

Cum vedeți politica pentru românii din jurul granițelor țării?

Cătălin Ivan: România trebuie să înțeleagă că România nu mai este de mult doar o țară cu niște granițe. România este un popor în primul rând și ea trebuie să meargă cu instituțiile sale acolo unde există chiar și un singur român. În diaspora modernă, cea actuală, avem orașe întregi de români: în Germania, în Italia, în Spania avem comunități imense. Statul român trebuie să meargă acolo cu mai multe ministere, cu reprezentanți din toate instituțiile statului român, de la educație, Ministerul Muncii, Ministerul de Interne chiar, pentru a lupta împotriva acestei sclavii moderne.

„România nu mai este de mult doar o țară cu niște granițe. România este un popor și trebuie să meargă cu instituțiile acolo unde există și un singur român.”
În egală măsură, statul să meargă în comunitățile din provinciile istorice, unde drepturile românilor sunt încălcate în mod sistematic. Eu merg des în Bucovina de Nord. Știu foarte bine situația din Republica Moldova. Știu foarte bine și situația din Valea Timocului, în Serbia.

Aș condiționa relația diplomatică cu toate aceste state plecând de la situația comunităților de români din statele respective. Eu înțeleg că, la sugestia (să nu zic „ordinul”!) Statelor Unite, noi ajutăm Ucraina. Dar cum să ajutăm noi Ucraina, când ai noștri din Ucraina sunt persecutați zilnic: nu au voie să vorbească în limba română, învățământul în limba română este interzis prin lege și aproape că bisericile românești sunt închise și sunt verificați preoții dacă vorbesc în românește sau în ucraineană la slujbă.

„Această presiune imensă pe comunitățile de români ar trebui să fie o problemă fundamentală pentru statul român în relație cu Ucraina.”
Această presiune imensă pusă pe comunitățile de români ar trebui să fie o problemă fundamentală pentru statul român în relație cu Ucraina. Și orice discuție economică, politică, geostrategică ar trebui să plece de la acest punct. În momentul în care tu nu-mi respecți românii la tine în țară, ce temă de discuție am putea să avem? Mai întâi o rezolvăm pe aceasta, pentru ca românii din Ucraina să aibă măcar aceleași drepturi pe care le au ucrainenii în România. Și după aceea discutăm orice altceva. La fel și în relația cu Republica Moldova, la fel și în relația cu Rusia, cu Serbia, cu Bulgaria – că avem români pe Valea Timocului și în Bulgaria, care o duc mai rău chiar și decât cei din Serbia.

Și avem și români, despre care nu vorbește absolut nimeni, în nordul Greciei! Ana Pauker a închis câteva sute de școli românești. Salonicul era majoritar românesc într-o perioadă. Și, în momentul în care acele școli au fost închise, autoritățile grecești au pus presiune pe românii de acolo să nu mai vorbească în limba română. Temele acestea nu se discută. Dar, ca stat responsabil, și ca președinte care iubește România și îi iubește pe români, orice vizită în Grecia, orice relație cu Ambasada Greciei ar trebui să plece de la acest subiect: redeschiderea școlilor românești!

Credeți în proiectul unionist?

Cătălin Ivan: M-am ocupat cinci ani în Parlamentul European de relația Uniunii Europene cu Republica Moldova și am fost și în delegația UE-Rusia. Știu foarte bine situația de acolo. Proiectul unionist cred că este o himeră în acest moment. Eu nu cred că, dacă îl abordăm abrupt, vom avea vreo șansă. Cred că România ar putea să ajungă la acest deziderat într-un mod mult mai inteligent, o abordare mult mai pragmatică, strategică și în interesul românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Proiectul unionist e o datorie. Nu e o temă pe care ne-o dă cineva – o simți, sau nu o simți.”
Cred că aceasta se poate aborda sprijinind Republica Moldova în parcursul ei european. Dar noi nu suntem în stare să facem lobby pentru noi. Cum să mai facem și pentru Republica Moldova, săraca? Ca mai multe state puternice să susțină Republica Moldova pe acest parcurs, ar ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană, iar, în momentul în care nu va mai fi graniță între noi și frații noștri de dincolo, aproape că nu mai contează cine și ce președinte își alege. Am fi ca și uniți. Și ulterior ar fi mult mai simplu de urmat. Dacă noi chiar credem într-un proiect unionist, cred că ar fi fundamental și pentru noi, și pentru ei, să ajutăm Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană.

Ar trebui să credem în acest proiect?

Cătălin Ivan: Nu-i cu „trebuie”. E o datorie. Nu e o temă pe care ne-o dă cineva – o simți, sau nu o simți. Dacă ești român și iubești această țară, da, e un proiect pe care îl ai.

Ce părere aveți despre chestiunea transnistreană?

Cătălin Ivan: Transnistria nu a fost pământ românesc niciodată. E doar o temă falsă pentru ca acest proiect unionist să nu se realizeze. Paradoxal, nici rușii, nici românii nu se opun proiectului unionist. Cei care se opun sunt cei de la Chișinău. De fiecare dată când am vorbit despre acest proiect cu partea rusă am primit un răspuns pozitiv, cu o condiție: „Dacă vreți să faceți o reparație istorică, nu puteți să luați ceea ce nu a fost al vostru, respectiv Transnistria”. Ceea ce este corect. Nu poți să te unești cu teritorii în plus. Dar, discutând cu cei de la Chișinău, problema se pune că ei nu renunță la teritoriul „lor”, la „pământul țării lor”. Transnistria este parte din Republica Moldova, deci, între a se uni cu România și a păstra Transnistria, preferă să păstreze Transnistria, deși acolo e un teritoriu rusesc, cu industrie rusească, cu unități militare rusești, cu istorie aparținând Rusiei. Tema Transnistriei nu va fi soluționată vreodată. Singurul subiect care are șansă de izbândă este integrarea în Uniunea Europeană, apoi urmând ceilalți pași aproape natural.

Ce părere aveți despre presupusa fraudare a Alegerilor Parlamentare și statutul partidelor mici în această situație?

Cătălin Ivan: M-ați întrebat dacă mă interesează foarte mult ce număr de voturi voi lua. Atâta timp cât știu cine numără voturile, aproape că nu contează. Și am o experiență de 16 ani în politică, deci știu cum se numără voturile. Dar ceea ce contează este că în această lună de zile s-a auzit și vocea noastră, s-a auzit de ADN, au venit mulți oameni alături, am dat mesajele noastre și oamenii le-au auzit – cât de mult s-a putut, pentru că și aici e un boicot. Nu avem voie să apărem.

De fiecare dată când se face un sondaj, ca formațiune politică nici nu existați. Nici măcar când sunt ironizați candidații nu sunteți menționați…

Cătălin Ivan: Da, da, da. Pentru că cea mai bună modalitate de a compromite o campanie și a omorî o mișcare politică este să o ignori.

Vedeți necesitatea unei schimbări a Legii electorale, a modului de funcționare a partidelor?

Cătălin Ivan: Da, aș schimba totul, de la Legea partidelor politice, de la cum se înființează și cum funcționează un partid politic și cum se finanțează activitatea politică și până la cum se stabilesc candidaturile, care sunt criteriile pentru acceptarea unei candidaturi, modul de finanțare a campaniilor electorale. Avem astăzi șase partide parlamentare care beneficiază anul acesta de un buget total de peste 250 de milioane de lei din bani publici și fac o campanie deșănțată, sunt efectiv peste tot, nu ai cum să nu-i vezi: Paleologu, Barna, Dăncilă…

Culmea nesimțirii este că, deși fac această campanie deșănțată din banii noștri, la sfârșit decontează. Deci o fac gratis: decontează de două ori: pe de o parte o fac din banii noștri, pe de alta, după ce se termină campania, primesc banii înapoi. Rămân și cu bani! Acum un an și jumătate sau doi, și-au dat o lege ei în Parlament pentru subvenționarea activității politice. Direct proporțional cu reprezentarea din Parlament, primesc de la Bugetul de stat sume de bani pentru funcționarea partidului. Sumele acestea au fost în 2018: pentru PSD, aproape 100 de milioane de lei, pentru PNL peste 44 de milioane, pentru USR vreo 13 milioane, și, mai jos, în funcție de reprezentarea în Parlament. PMP, care îl susține pe Paleologu la Președinție, primește și el niște sume bune, în jur de 6 milioane de lei.

Nicăieri nu spune că sumele acestea nu pot fi folosite în campanie. Și sunt folosite fix în campanie. Ați văzut în precampanie cum pe toți pereții, pe toate gardurile, pe toate clădirile erau reclame electorale pentru candidații partidelor aflate în Parlament. Erau din banii noștri, ai tuturor. După ce se încheie campania, ei depun documentele la Autoritatea Electorală Permanentă și li se decontează.

Deci ei fac campanie și rămân și cu bani. Nu mai spunem că din campaniile acestea sunt unii care se îmbogățesc: facturi fictive, spun că fac cinci milioane de pliante și ei fac doar un milion… Nu mai spunem, asta este partea a doua. Acum vorbim de partea electorală, nu de această parte infracțională.

Și, ca să fie și mai frumos de atât, ca și cum nu era suficient atât, ca să se asigure că cei mici chiar nu au nicio șansă, ajungem la număratul voturilor. La număratul voturilor, conform legii, partidele parlamentare sunt cele care au în mod automat acceptați reprezentanții în secțiile de vot. Și, dacă rămân locuri libere, dar asta doar dacă rămân libere, toți ceilalți, prin tragere la sorți, au dreptul să-și trimită câte un reprezentant. Dar numai dacă rămân locuri libere. De exemplu, acum, la alegerile parlamentare, a rămas doar câte un loc liber în secțiile de vot. Noi suntem șapte care ne batem pe acel loc. Într-o secție are ADN reprezentant, în altă secție are alt partid. Și, uite așa, suntem împrăștiați prin toată țara cu câteva secții, astfel încât să nu putem urmări procesul de numărare a voturilor.

</

Și, ca să fie sigur-sigur-sigur-sigur că nu se întâmplă nimic și că sistemul pune pe cine trebuie, mai este implicat și STS-ul, care are un soft făcut de un infractor dovedit, respectiv Sebastian Ghiță, un soft care a dat „rateuri” (pun ghilimelele de rigoare, pentru că de fapt nu sunt rateuri) la Alegerile pentru Parlamentul European – a se vedea UDMR, care a luat voturi peste tot în țara asta, deși nu e picior de etnic maghiar în comunele de unde au luat ei voturi – doar din soft.

Același STS, atunci condamnat vehement de PSD, a devenit prietenul PSD-ului, pentru că, până la urmă, s-a creat o înțelegere, o concordie între partidele parlamentare, ca să rămână doar ei și nimeni altcineva și nimeni să nu aibă nicio șansă.

Întreg procesul electoral este unul nedemocratic, neconstituțional și nu are nicio legătură cu democrația în această țară. Nu avem astăzi alegeri libere. Și, cu toate acestea, candidăm, pentru că este o oportunitate foarte mare de a vorbi, de a spune lucruri, de a aborda teme pe care alții nu vor să le abordeze și de a merge prin țară și a convinge oamenii să se implice. Noi am câștigat enorm în urma acestei campanii. Suntem astăzi în toate județele din țară. Foarte mulți oameni de bună calitate au auzit mesajul nostru și, în momentul în care au auzit, au și semnat adeziune la ADN. Alții nu au intrat activ în partid, dar ne susțin cu tot ce pot în plan relațional și logistic.

„Noi nu realizăm că am fost deja aruncați de pe stâncă și încă mai e timp să ne desfacem aripile.”
Ne-am câștigat foarte multă simpatie, inclusiv din rândul analiștilor politici, care mi-au spus că am fost „revelația” acestei campanii, pentru că nu se știa că există această formațiune politică cu un mesaj suveranist și conservator. Așadar, cu mesajele noastre rezonează foarte mulți, inclusiv din rândul analiștilor politici, al prezentatorilor de emisiuni. Deci o breșă s-a creat. Este mai mult decât suficient. Nu urmăream mai mult.

Faptul că suntem pe această scenă politică și avem un mesaj clar, iar oamenii deja se identifică, rezonează cu mesajul nostru este mai mult decât puteam să sperăm. Bătălia trebuie dusă în continuare, până când tot mecanismul acesta va fi destructurat și eu cred că, până în 2024, avem timp suficient să schimbăm fundamental lucrurile în România.

Într-un interviu, Dan Puric spunea că un vultur care s-a născut la ferma de pui de la Crevedia nu știa că e vultur, iar singura metodă de a-l face să-și asume identitatea și să-și ia zborul a fost ca cineva să-l arunce de pe o stâncă. Nouă ce brânci ne trebuie ca să ne implicăm și să ne asumăm propriul destin?

Cătălin Ivan: Noi nu realizăm că am fost deja aruncați de pe stâncă. Încă nu am atins pământul și încă mai e timp să ne desfacem aripile și să înțelegem că în lupta asta nu suntem victime decât dacă noi decidem că acesta este rolul pe care noi îl avem de jucat în istorie. Dar cred că generația noastră și generația celor care au construit această țară ar trebui să-și dea mâna și să salveze România.

Interviu acordat pentru stiripentruviata.ro