Cătălin Ivan, candidatul la funcția de Președinte al României din partea ADN – Alternativa pentru Demnitate Națională, crede că mandatul actualului președinte, Klaus Iohannis, trebuie analizat cu atenție din perspectiva românilor care au rămas lipsiți de apărare în fața fenomenului marii infracționalități și din cea a lipsei totale de implicare în funcționarea de zi cu zi a statului. În opinia lui Cătălin Ivan, românii încep să îl vadă tot mai des pe Iohannis așa cum este: preocupat de curse de lux cu avionul privat, de hoteluri și vacanțe exotice scumpe, de opulența întreținută cu bani publici. „Toate acestea se află în contrast evident cu un nivel crescut de sărăcie în care trăiește o prea mare parte din populația României. Acesta este Klaus Iohannis pe care tot mai mulți conaționali îl văd în adevărata sa splendoare“.

Cu România în pragul colapsului, fără un Guvern funcțional, cu cetățenii lipsiți de orice apărare în fața crimei organizate, Klaus Iohannis privește arogant la neputința unei țări întregi de la înălțimea curselor interne și externe pe care le efectuează cu avionul privat de lux închiriat din bani publici. Este imaginea de azi a unei Românii rupte între un președinte cocoțat la vârful statului pentru a-și asigura o viață de huzur și o populație lăsată la voia întâmplării. Un președinte preocupat de instalarea „Guvernului meu“ și mereu cu gândul la vacanța la Miami care să înceapă chiar din seara turului al II-lea al alegerilor prezidențiale.

Asistăm la crime comise în piața publică fără ca Poliția să intervină, la falimentul total al statului așa cum a fost el arătat în cazul Caracal. Toate acestea se întâmplă în mandatul lui Klaus Iohannis, un președinte care refuză să își asume orice responsabilitate pentru haosul în care a ajuns întreg sistemul public românesc. Iohannis pare amnezic cu privire la ultimii cinci ani și nimeni nu îi cere cu adevărat socoteală pentru un mandat falimentar.

Acum, în buza primului tur al prezidențialelor, Iohannis a devenit jucător, a căpătat glas și cere demisii, se bucură copilăros la gândul că „o să scăpăm de pesediști“ și le spune PNL-iștilor că „vine guvernarea“. Seara, cere demisia șefului DIICOT, același pe care l-a numit fără să clipească în funcție la recomandarea lui Tudorel Toader.

O carieră politică și o imagine publică nu pot fi construite pe tragedii și pe vieți pierdute. Care mai este diferența dintre Klaus Iohannis și Alexandru Cumpănașu, atunci? De ce simte nevoia să se amestece în acest subiect, când în primele zile ale tragediei s-a arătat inert și incapabil să ceară demisii în propria curte – șefului STS, de pildă? În schimb, în disprețul Constituției, Klaus Iohannis a lăsat dinadins un guvern nefuncțional, astfel încât nici măcar CSAT-ul să nu se poată întruni pentru orice motiv care ține de siguranța națională, în lipsa unor miniștri pe portofolii-cheie.

Ceea ce nu este permis adversarilor politici, îi este permis lui? Iohannis i-a acuzat pe bună dreptate pe Liviu Dragnea și pe PSD că se amestecă în treburile Justiției atunci când au cerut demiterea fostului procuror-șef DNA și fostului procuror general. Azi, cere el însuși o demisie a unui procuror-șef, dovedindu-se, iată, pesedist în gândire. O acuză pe Viorica Dăncilă că nu respectă Constituția atunci când nu se prezintă în Parlament pentru restructurarea Guvernului, dar nu respectă el însuși decizia Curții Constituționale care i-a cerut să semneze „de îndată“ revocările de miniștri și propunerile de miniștri interimari. Klaus Iohannis se raportează la statul de drept și la deciziile CCR ca un pesedist?

Tot Iohannis este cel care reclamă că adversarii săi politici, aflați la putere, ascund de ochii românilor deciziile pe care le iau. Ce are însă președintele în funcție a ne spune despre rezultatele celor două vizite recente în Statele Unite ale Americii? Ce obligații punctuale și-a asumat departe de ochii opiniei publice?

Cursele de lux cu avionul privat, hotelurile și vacanțele exotice scumpe, opulența întreținută cu bani publici se află în contrast evident cu un nivel crescut de sărăcie în care trăiește o prea mare parte din populația României. Acesta este Klaus Iohannis pe care tot mai mulți conaționali îl văd în adevărata sa splendoare.

Dacă astăzi România este un stat în pragul eșecului, atunci Klaus Iohannis are partea sa consistentă de vină în acești ultimi cinci ani. Sperăm că nu vom trăi un moment de amnezie colectivă la urne și vom înțelege că încă un mandat al lui Iohannis la Cotroceni ar putea fi lovitura de grație dată unei țări tot mai slăbite instituțional și social, unei țări decimate de emigrație și de infracționalitate“.